ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082 www.alianta-familiilor.ro
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082 www.alianta-familiilor.ro
15 ianuarie 2015
VANATOAREA CRESTINILOR - SPORTUL PREFERAT AL SECULARISMULUI
Vanatoarea crestinilor este sportul preferat al islamistilor. Asta e
evident, o stie toata lumea si presa ne informeaza despre asta mai
zilnic. Saptamina trecuta va informasem ca organizatia internationala
Open Doors si-a emis Raportul anual pe 2014 privind persecutia
crestinilor. Conform Raportului, in 2014 au fost ucisi 4.344 de crestini
in toata lumea din cauza credintei lor, dublu fata de 2013 cind au fost
ucisi 2.123, si triplu in raport cu 2012 cind 1.201 crestini au fost
ucizi din cauza credintei. [Detalii aici: http://www.christianitytoday. com/gleanings/2015/january/ not-forgotten-top-50- countries-world-watch-list- open-doors.html]
Campionul mondial la uciderea crestinilor este organizatia terorista
islamica Boko Haram, atrocitatile comise de aderentii lui fiind obiectul
unui Raport emis saptamina trecuta de Amnesty International. [Detalii
aici: http://www.theatlantic.com/ international/archive/2015/01/ boko-haram-kills-too-many-to- count-in-nigeria/384395/]
Ironic insa este ca, de catva timp incoace, vanatoarea crestinilor a devenit si sportul preferat al secularismului. Cum observa recent Joy Pullmann in publicatia online The Federalist,
vanatoarea crestinilor a devenit sportul preferat al legiuitorilor si
judecatorilor occidentali. Titlul articolului ei denota o perspectiva
ingrijoratoare asupra relatiei dintre secularism si institutiile lui, pe
de o parte, si crestinism si aderentii lui, pe de alta parte: "For the West, Christian Hunting Is the Sport of Lawmakers and Judges" ("In Occident vanatoarea crestinilor este sportul legiuitorilor si judecatorilor") [Articolul poate fi citit aici: http://thefederalist.com/2014/ 12/29/for-the-west-christian- hunting-is-the-sport-of- lawmakers-and-judges/]
Evident, insa, vanatoarea crestinilor nu este un fenomen tocmai nou, ei
fiind persecutati de cei mai tari ca ei de-a lungul istoriei. La
origini, au fost persecutati de Iudei, cel mai bine cunoscut dintre ei
fiind Saul din Tars, cel care, inainte de a deveni Apostolul Pavel, era
bine cunoscut pentru teroarea si zelul cu care prigonea crestinii.
Campaniile lui anticrestine sunt bine documentate pe paginile
Scripturii. Crestinii au fost apoi vanati de autoritatile Romei, o
realitate istorica si ea bine documentata in scrierile lui Tacit si ale
altor scriitori antici. Iar in zilele noastre si sub ochii nostri
crestinii sunt vanati de un grup mare si divers de inamici ai
crestinismului, de la islamicii fanatici pina la secularistii
fundamentalisti. E ironic ca aceste doua grupuri, care cel putin
teoretic sunt la cutite, practica acelasi sport - vanarea crestinilor.
Astazi ne concentram asupra campaniilor de vanatoare ale celor din urma,
un subiect extrem de vast care usor ar putea fi subiectul multor
volume.
Saptamina trecuta
Doua evenimente s-au petrecut saptamina trecuta care ne amintesc ca
vanatoarea crestinilor continua si ramine in voga. Cel mai bine
cunoscut e cel din Franta laica care a ridicat blasfemia impotriva
religie la rang de drept al omului, cu toate ca evenimentul in sine nu
implica crestinismul ci islamul. Iar cel de al doilea s-a petrecut de
cealalta parte a Atlanticului, in Atlanta, Georgia, unde Comisarul
Pompierilor din oras, un om de culoare cu numele de Kelvin Cochran, a
fost destituit din functie de catre primarul orasului pentru unicul
motiv ca a numit homosexualitatea o "perversiune" in conformitate cu
invataturile Sfintei Scripturi. In afara vietii publice si in timpul lui
liber, Cochran a fost vreme de multi ani unul din liderii bisericii
Elizabeth Baptist Church din Atlanta si liderul unui grup de barbati
care cautau sa fie modele de viata si conduita morala pentru tinerii
barbati de culoare din oras. In 2013 a publicat o carte directionata in
special catre barbati, unde, in doua paragrafe, a discutat "pacatele
sexuale" pe care Biblia le condamna, printre ele homosexualitatea, pe
care Cochran a numit-o, in conformitate cu invataturile Bibliei, o
"perversiune." In 2014 un pompier a depistat pasajul in cartea lui
Cochran si a informat homosexualii din oras care au inregistrat o
plangere la primarie cerind destituirea lui Cochran. Saptamina trecuta
au scontat un succes de proportii uriase: Cochran a fost
destituit.[Detalii aici: http://dailysignal.com/2015/ 01/08/atlanta-fire-chief- fired-expressing-christian- beliefs/]
Din nefericire, incidentul acesta nu e unic ci unul din multele
incidente care se petrec cu o regularitate care ingrijoreaza, de ambele
coaste ale Atlanticului. Incepem cu Europa.
Consiliul Europei si Parlamentul European sunt principalele
institutii prin care secularismul isi promoveaza ideologia si agenda
anticrestina. Pe banii nostri. Cu ani in urma Consiliul Europei a
dezbatut, din fericire fara succes, rezolutii care sa interzica predarea
creationismului in scoli iar apoi educatia acasa (homeschooling). Cu
toate ca rezolutiile au fost respinse, Suedia a devenit prima tara din
lume care sa interzica predarea creationismului in scolile ei, si,
impreuna cu Germania, e campioana Europei la vanarea crestinilor si
parintilor care doresc sa isi educe copii acasa (homeschooling).
Cu sediul la Viena, Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale,
reactivata in 2008, este un brat agresiv al secularismului european
care, ori de cite ori are oportunitatea, critica si ataca religia si
Biserica in rapoartele si demersurile ei. Intr-un raport din 2008
privind drepturile homosexualilor a atacat chiar si Biserica Ortodoxa
Romana. Religia si Biserica sunt identificate in rapoartele ei ca
institutii care promoveaza discriminarea impotriva homosexualilor si
neaga "dreptul" homosexualilor sa se "casatoreasca." Parlamentul
European si el a lansat un numar de rapoarte, rezolutii si directive
preliminare, pentru adoptarea la nivel unional de legislatii radicale
care constrang bisericile sa nu "discrimineze" impotriva homosexualilor.
Dincolo de Atlantic
Dincolo de Atlantic vanatoarea crestinilor e in toi de mai multi ani. In Canada,
Trinity University, cea mai reputabila universitatea a crestinilor
evanghelici canadieni, e mereu sub asediu din pricina opozitiei ei fata
de homosexualitate. Unii din absolventii ei nu sunt angajati fiind
suspectati de "bigotism". Iar Facultatea de Drept a Universitatii a fost
atacata de activistii homosexuali pentru a i se suspenda acreditarea.
Un vot preliminar al bordului de acreditare a suspendat acreditarea
Facultatii, dar votul final, din fericire, a respins motiunea. [Detalii
aici: http://www.cbc.ca/news/canada/ new-brunswick/law-society- council-upholds-trinity- western-accreditation-1. 2895025]
In plus, statiile de televiziune crestine sunt fie amendate fie
amenintate cu suspendarea licentelor de functionare daca se exprima
negativ la adresa homosexualitatii. Iar firmele de afaceri crestine care
refuza, din motive de convingeri religioase, sa produca materiale de
propaganda homosexuala (de exemplu: pamfele, tricouri, desene, grafice,
postere) pentru marsurile homosexuale ori "casatoriile" homosexuale,
pierd procesele intentate lor la tribunal. Judecatorii le gasesc
vinovate de "incitare la ura". Mentionam si situatia tragica a
parintilor care doresc sa-si educe copiii acasa. Legislatii agresive in
provinciile canadiene constrang parintii care isi educa copiii acasa sa
nu prezinte imoralitatea sexuala dintr-o perspectiva negativa.
Situatia in America e si mai tragica. Acolo,
tribunalele de prima instanta, de recurs si apoi Tribunalul Suprem, au
devenit arma favorita a secularistilor pentru vanarea crestinilor.
Judecatorul homosexual Walker din San Francisco a declarat casatoriile
homosexuale legale in California in 2011. Probabil la asta ar fi trebuit
ca si crestinii sa se astepte avind in vedere ca in timp ce prezida
asupra cazului, judecatorul Walker traia cu un barbat pe care intentiona
sa-l ia de "sot." Ce a socat si mai mult insa, a fost ca homosexualul
Walker si-a folosit functia publica sa atace crestinismul, crestinii si
religia in general, numindu-i cauza principala a "nefericirii"
homosexualilor si a discriminarii impotriva lor. Opinia lui, lunga de
peste 100 de pagini, contine paragrafe cu un ton anticrestin care ar
trebui sa ingrijoreze pe oricine.
Tot in ani recenti, Tribunalul Suprem american a decis ca grupurile
crestine care activeaza in campusurile universitare trebuie sa accepte
homosexuali ca membri, chiar in functii de conducere, si chiar daca ei
traiesc in relatii sexuale cu persoane de acelasi sex, si chiar daca
cluburile crestine interzic tuturor membrilor lor relatii sexuale
inainte de casatoriei ori in afara casatoriei.
In 2013 Tribunalul Suprem din New Mexico nu s-a lasat nici el mai
prejos. A pus drepturile homosexualilor deasupra drepturilor religioase.
O familie de crestini a fost data in instanta pentru ca a refuzat sa
fotografieze "casatoria" unui cuplul lesbian. Crestinii au pierdut, iar
Tribunalul Suprem le-a si dat o lectie de morala si de educatie civica.
Crestinii, a zis Tribunalul, trebuie sa accepte si sa se conformeze
tuturor legilor emise de autoritati chiar daca le submineaza libertatea
religioasa ori de constiinta. Uzurparea drepturilor lor, a mentionat
Tribunalul, este "pretul" pe care crestinii trebuie sa se obisnuiasca
sa-l plateasca pentru a trai intr-o societate seculara si democrata.
Este indrazneata aceasta afirmatie, dar una care a reverberat in toata
America si a contribuit la institutionalizarea anticrestinismului in
spatiul public al Americii.
Educatia crestina si universitatile crestine
Sute de pagini ar putea fi scrise privind avalansa secularismului
impotriva universitatilor si scolilor crestine din America.
Administratia Omaba a adoptat legea asigurarilor medicale care
constrange toate universitatile sa acorde asigurari pentru prestarea
serviciilor de avort femeilor pe care le angajaza. Din fericire aceste
cazuri au fost castigate de universitatile crestine, dar legislatii la
nivel de stat sunt modificate pentru a se ajunge la acelasi rezultat dar
prin usa din dos. Un astfel de exemplu este o lege deja adoptata de
Districtul Columbia luna trecuta. Un al proiect de lege initiat tot de
Districtul Columbia este fortarea scolilor si a universitatilor private
crestine din Washington DC sa permita formarea de cluburi homosexuale,
desfasurarea in campusurile lor de evenimente homosexuale, inclusiv
propaganda homosexuala. Acelasi proiect de lege interzice scolilor si
universitatilor crestine sa inscrie in contractele profesorilor, ca si o
conditie de angajare, o obligatie pentru profesori de a fi exemple de
traire morala si crestina pentru elevi ori studenti, ori sa promoveze
valorile "crestine" in cursurilor lor. Ori tocmai asta e menirea
principala a scolilor crestine. In Washington DC se afla una din cele
mai prestigioase universitati din America, Catholic University of
America, o universitate catolica.
Gordon College este o mica universitate evanghelica in
Massachusetts. Politica colegiului interzice relatiile sexuale inainte
de casatorie cit si cele din afara casatoriei crestine. Dar, odata ce
Massachusetts a legiferat casatoriile homosexuale, politica publica a
statului a intrat in conflict cu pozitiile biblice ale Colegiului. Anul
trecut, orasul in care Colegiul functioneaza a reziliat un contract cu
Colegiul tocmai pentru ca se opune homosexualitatii si casatoriilor
homosexuale, iar statul Masachusetts a demarat o actiune de
dezacreditare a Colegiului din acelasi motiv.
Dreptul la blasfemie
Ne reintoarcem la evenimentele saptaminii trecute. Ultima editie a
lui Charlie Hebdo, publicata ieri, a publicat imaginea lui Mohamed pe
prima pagina. Aparent nimic rau cu asta. Dar, afirma unul din editorii
lui Hebdo, intr-o declaratie facuta la France Info Radio, mesajul
editiei trebuie bine inteles. E desemnat sa transmita clar mesajul ca
publicatia si editorii ei au "dreptul la blasfemie". [Detalii aici: http://www.bbc.com/news/world- europe-30786211 9] In acelasi timp, dincolo de Atlantic, publicatia Newsweek
a demarat anul 2015 cu un articol blasfemitor la adresa crestinilor, a
Bibliei si a invataturilor crestine privind moravurile sexuale. [Detalii
aici: http://www.newsweek.com/2015/ 01/02/thats-not-what-bible- says-294018.html]
Cu exceptia Irlandei, majoritatea tarilor europene au abrogat legile
care interzic blasfemia. Tribunalele protejaza blasfemia. In cercurile
academice si intelectuale cei care profaneaza si promoveaza blasfemia
impotriva lui Dumnezeu si a crestinilor au devenit eroi, sunt elevati pe
piedestale de onoare, si pretind libertatea de exprimare. Dar pentru
crestini libertatea de exprimare dispare. Tribunalele si judecatorii isi
inchid ochii, legiuitorii sunt preocupati cu alte lucruri, iar
crestinii continua sa fie tinta favorita a secularistilor. Asa a fost
acum 2000 de ani si asa se pare ca va fi si cind vom sarbatori 2000 de
ani de crestinism in doar citiva ani. Primul martir al crestinismului,
Stefan, a fost invinuit de blasfemie si ucis pe acest motiv. Dupa 2000
de ani crestinii care inca indraznesc sa se opuna secularismului sunt in
aceasi situatie. Sunt numiti blasfemitori, amendati, incarcerati, si
chiar ucisi.
Un roman deosebit - Valeriu Ghiletchi
In mijlocul acestei politici oficiale de discriminare promovata de
institutiile seculare exista si exceptii. Una e dl Valeriu Ghiletchi,
deputat al Republicii Moldova in Consiliul Europei. Un crestin autentic,
dl Ghiletchi implineste vorba cu fapta. In timpul anilor de cind se
afla in aceasta functie el a promovat libertatea religioasa si a
atentionat asupra pericolelor secularismului si a discriminarii
impotriva crestinilor. Anul trecut dl Ghiletchi a fost raportorul unei
Rezolutii privind intoleranta si discriminarea impotriva crestinilor in
Europa. A fost adoptata in unanimitate pe 3 decembrie de Comitetul de
Egalitate si Nediscriminare al Consiliului Europei. Nadajduim ca in timp
Rezolutia sa fie adoptata si de Adunarea Parlamentara a Consiliului
Europei. Multumim dlui Ghiletchi pentru eforturile lui, dar ne intrebam
de ce oare el este singurul dintre romanii care activeaza la nivel
international care cauta bunastarea crestinilor. Celorlalti le este
rusine ca sunt crestini ori ca reprezinta o tara crestina? [Rezolutia
scrisa de dl Ghiletchi poate fi citita aici: 19879/165819/20141204- IntoleranceChristian-EN.pdf/ c244cc54-7f81-4cbe-b243- 9185844042db]
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai
mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare
Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti
sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si
evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza
familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si
international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ
saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe
pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai
departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind
evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania